Un tânăr s-a cățărat în apartamentul fostei sale prietene, a violat-o și apoi a adormit în patul ei

Un tânăr s-a cățărat în apartamentul fostei sale prietene, a violat-o și apoi a adormit în patul ei

Fata locuiește la etajul al III-lea al unui bloc din Focșani, dar înălțimea nu l-a împiedicat pe individ să se cațere până la geamul tinerei, pentru a intra în casă, informează monitorulvn.ro.

Sub amenințarea unei șurubelnițe, fostul prieten a violat-o pe tânăra în vârstă de 27 de ani. După ce a comis fapta, bărbatul a adormit în patul fetei. Victima a reușit să plece din casă și să-și anunțe părinții, care au sesizat poliția.

Polițiștii focșăneni, alături de tatăl fetei, au mers în imobilul respectiv și l-au găsit acolo pe violator. L-au trezit din somn și l-au dus direct la secția de poliție.

Medicul legist a confirmat raportul sexual și polițiștii au emis pe numele agresorului ordonanță de reținere, urmând ca joi să fie prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.

La audieri, individul a recunoscut că a intrat în casa fetei pe fereastră, că s-a culcat cu ea, dar a susținut că nu a silit-o să facă acest lucru. De asemenea, a recunoscut și faptul că a avut o șurubelniță, dar nu pentru a o amenința pe fată, ci pentru a deschide ușa la balcon. Lângă pat, anchetatorii au găsit însă atât o șurubelniță, cât și un cuțit.

Silviu Bănilă
Silviu Bănilă este editor la GÂNDUL.RO și are o vastă experiență, cu precădere în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Telefoanele, INTERZISE prin lege. Propunerea drastică pentru milioane de oameni din România
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
O nouă eră de parteneriat între China și Rusia. Anunțul făcut de Xi Jinping și...
×